Şcoală + activităţi extra-şcolare = înconjurată de oameni valoroşi

Standard

E greu să torni în cuvinte emoţiile care te copleşesc ori de câte ori gândul te poartă către anii petrecuţi în şcoală.

Aici am avut parte de momente frumoase, dar şi mai puţin plăcute, toate contribuind însă la formarea şi şlefuirea caracterului meu. Au rămas acolo persoane care m-au ajutat să mă descopăr şi mi-au deschis aripile, astfel încât mă aflu azi la un pas de studenţie. Faţă de cei care au avut grijă să mă îndrume şi să mă sprijine, atât în şcoală(cel pe care îl numesc „my 2nd father”), cât şi în timpul activităţilor extra-şcolare(cu funcţie de mentor, dl.inspector – Daniel Botezatu), mă simt datoare să exprim inegalabile aprecieri, fără să ţin vreodată cont de capriciile timpului, care are ingrata obişnuinţă sau prostul obicei de a aşterne uitarea peste vremuri. Pentru tot ce aţi făcut pentru mine, mulţumesc din suflet!  

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s